Japonia imprumuta Bulgaria cu 230 milioane de euro

Bulgaria a obtinut un credit de 36,932 miliarde yeni (230 milioane euro) de la Banca Japoniei pentru Cooperare Internationala (JBIC) pentru a finanta constructia de noi terminale de containere in porturile Varna si Burgas, a anuntat vineri Ministerul de Finante din Bulgaria, citat de BTA si preluat de Agerpres. Contractul a fost semnat vineri de ministrul bulgar de Finante, Plamen Oresharski si reprezentantii Bancii Japoniei pentru Cooperare Internationala (JBIC). La ceremonia au mai participat ministrul bulgar al Transporturilor, Peter Moutafchiev, Ambasadorul Japoniei la Sofia, Tsuneharu Takeda si directorii celor doua porturi de la marea Neagra.

Urmeaza acum ca acordul sa treaca prin Parlamentul de la Sofia pentru a fi ratificat. Imprumutul se intinde pe o perioada de 25 de ani si are o dobanda anuala de 1,4 procente. Sofia va incepe rambursarea creditului abia dupa sfarsitul celui de al saptelea an. "Prin constructia acestor doua noi terminale, Bulgaria va deveni poarta estica a Uniunii Europene", a declarat ministrul bulgar al Transporturilor, Petar Mutafchiev, precizand ca noile terminale de containere trebuie finalizate pana in 2015.

Noile terminale vor permite cresterea capacitatii de procesarea de aproximativ sase ori, de la 145.000 de containere in prezent la peste 900.000, in conditiile in care transportul de tip containere va inregistra un ritm anual de crestere de 40 de procente. Potrivit directorului portului Varna, Dimitar Papazov, anul trecut portul Varna a procesat 100.000 de containere urmand ca in acest an cifra sa creasca la aproximativ 158.000 de containere.

Papazov a precizat insa ca echipamentele din portul "Varna-West" sunt invechite si dispun de capacitatea necesara pentru a procesa toate containerele care ajung in acest port, in conditiile in care aproximativ 1.200 de camioane de mare tonaj trec zilnic prin port. Banii veniti de la banca japoneza vor fi utilizati pentru achizitionarea echipamentelor necesare pentru ca noile terminale sa poata asigura procesarea tuturor containerelor. Pe langa banii veniti de la JBIC, guvernul bulgar va investi si el 110,3 milioane euro de la buget pentru finantarea acestor proiecte.

Cuvinte cheie: