Pretul petrolului a scazut sub 63 dolari pe baril
Cresterea temerilor referitoare la o recesiune economica mondiala au dus la scaderea pretului petrolului sub 63 de dolari/baril, cea mai scazuta valoare din ultimele 17 luni, subminand eforturile Organizatiei tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) de a stabiliza pretul prin reducerea productiei cu 1,5 milioane de barili pe zi, transmite AGERPRES. Cotatia titeiului Light sweet crude cu livrare in decembrie a scazut, luni, cu 1,57 de dolari, la 62,58 dolari/baril la bursele electronice din Europa, cel mai scazut nivel din mai 2007.
Vineri, chiar daca OPEC a anuntat reducerea productiei cu 1,5 milioane de barili pe zi, cotatia titeiului Light sweet crude cu livrare in decembrie a scazut cu 3,69 de dolari, stabilizandu-se la 64,15 dolari/baril la New York Mercantile Exchange. si la Londra pretul petrolului Brent a scazut cu 1,75 dolari, la 60,30 dolari/baril. Temerile referitoare la recesiune au dus la reducerea pretului petrolului, care in luna iulie 2008 inregistrase valoarea record de 147 dolari/baril. Vineri, la reuniunea de la Viena, OPEC a decis reducerea productiei cu 1,5 milioane de barili pe zi din noiembrie, pentru prima data in aproape doi ani, pentru a contracara prabusirea pretului titeiului.
O alta reducere a productiei in luna decembrie este posibila, in functie de cat de puternica este reactia pietei, a declarat intr-un interviu Abdullah bin Hamad al-Attiyah, ministrul Petrolului din Qatar. Premierul britanic Gordon Brown a avertizat ca orice reducere a productiei de petrol, facuta ca o tentativa de majorare a pretului titeiului, ar fi "scandaloasa" intr-o perioada in care economiile importante sunt aproape de a intra in recesiune. si Administratia Bush a reiterat, vineri, increderea sa in legea ofertei si cererii si a pietelor libere, criticand decizia Organizatiei tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) de a reduce productia.
Opinia noastra a fost intotdeauna ca valoarea materiilor prime, inclusiv a petrolului, trebuie stabilita pe piete deschise si competitive si nu cu astfel de decizii impotriva pietei, a declarat purtatorul de cuvant al Casei Albe.
0comentarii:
Trimiteți un comentariu