PIB-ul Germaniei in scadere
Produsul Intern Brut al Germaniei, prima economie a Europei, a scazut cu 0,5 procente in trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu primul trimestru, acesta fiind primul declin inregistrat in aproape patru ani, potrivit AGERPRES. Anuntul confirma datele preliminare date publicitatii la data de 14 august. in plus, Oficiul Federal de Statistica a confirmat ca in al doilea trimestru 2008 comparativ cu trimestrul al doilea 2007 PIB-ul Germaniei a inregistrat o crestere de 3,1 procente. Declinul din al doilea trimestru al acestui an s-a datorat unei scaderi semnificative a consumului privat, care a sters 0,4 puncte procentuale din cresterea totala.
Investitiile de capital brut au sters si ele 0,4 puncte procentuale din cresterea PIB. Cresterea stocurilor firmelor a redus si ea 0,2 puncte procentuale iar activitatea de constructii a sters 0,4 puncte. in contrapartida, comertul, un stimulent important al cresterii economice in ultimii ani, a avut o contributie pozitiva de 0,4 puncte procentuale, iar cheltuielile guvernamentale au avut si ele un impact pozitiv de 0,1 puncte procentuale. "Declinul PIB in al doilea trimestru arata ca economia Germaniei este supusa in prezent unui stres international serios, care va mai dura o perioada", a comentat la randul sau ministrul german al Economiei, Michael Glos.
Separat, doua sondaje au aratat ca increderea consumatorilor in cea mai mare economie a Europei a ajuns la cel mai scazut nivel din ultimii cinci ani, iar indicatorul Ifo, care masoara increderea sefilor de companii in economia germana, a scazut si el la cel mai scazut nivel din ultimii trei ani in luna august.
Ca urmare a acestor anunturi, moneda euro a coborat marti sub pragul de 1,46 dolari, adica cel mai scazut nivel din ultimele sase luni. la ora 9,20 GMT moneda euro se tranzactiona pentru 1,4604 dolari, fata de 1,4751 dolari luni seara. in cursul acestei dimineti, moneda unica a coborat pana la 1,4589 dolari pentru un euro, cel mai scazut nivel inregistrat de euro dupa luna februarie.
0comentarii:
Trimiteți un comentariu