Sarkozy si Barroso doresc ratificarea Tratatului de la Lisabona

Presedintii Consiliului si Comisiei Europene, Nicolas Sarkozy, respectiv Jose Manuel Durao Barroso, au pledat joi, in conferinta de presa organizata dupa incheierea summitului european, pentru ratificarea cat mai rapida a Tratatului de la Lisabona, potrivit AGERPRES. In opinia celor doi, situatii precum actuala criza economica nu fac decat sa sublinieze, o data in plus, necesitatea ca Uniunea Europeana sa dispuna de instrumentele prevazute de Tratatul de la Lisabona care ii permit sa actioneze mai coerent si mai eficient. "UE are nevoie de o presedintie stabila, nu putem lucra cum trebuie daca ne rotim la fiecare sase luni.

Este frustrant sa avansezi atat si apoi sa nu mai poti sa termini ce ai inceput", a spus actualul presedinte al UE, Nicolas Sarkozy. Laudand abilitatea si energia de care Sarkozy a dat dovada la carma Consiliului European, Barroso a propus, mai in gluma, mai in serios, ca acesta sa devina presedintele stabil al UE odata ce Tratatul de la Lisabona va intra in vigoare. Numai ca pana atunci mai este cale lunga. Premierul Irlandei - a carui tara a respins, prin referendum, Tratatul de la Lisabona - va veni abia in luna decembrie cu propuneri concrete pentru iesirea din criza si continuarea procesului de ratificare.

Iar Irlanda nu este singurul stat care nu a adoptat Tratatul. Procesul de ratificare nu a fost incheiat nici in Germania si Republica Ceha, unde exista sesizari la Curtile Constitutionale privind neconcordanta acestui document cu Constitutia nationala. De asemenea, in Polonia presedintele Lech Kaczynski amana momentul promulgarii legii adoptate de Parlament de ratificare a Tratatului. Nici Suedia nu a incheiat procesul de ratificare, dar se spera ca o va face in toamna acestui an.

Presedintele Sarkozy a anuntat ca va face tot ce ii sta in putinta pentru a grabi incheierea procesului de ratificare macar in aceste tari unde nu a fost organizat un referendum si nu exista o motivatie substantiala pentru amanarea momentului finalizarii procesului. "Eu pot sa pun pariu ca cetatenii europeni va avea o imagine mult mai buna despre UE in urma acestei crize financiare, pentru ca oamenii vor realiza ca sunt protejati", a spus Sarkozy. Tot joi, Sarkozy a anuntat ca va efectua pe 6 decembrie o vizita in Polonia pentru a-l convinge pe omologul sau polonez sa-si puna semnatura pe Tratat.

La nivelul Uniunii Europene exista temeri in legatura cu modul in care viitoarea presedintie ceha a UE, ce va debuta la 1 ianuarie 2009, va gestiona acest proces, cunoscute fiind sentimentele anti-UE ale sefului statului Vaclav Klaus, care s-a si grabit, dupa referedumul din Irlanda, sa declare Tratatul "mort". Presedintele Sarkozy s-a aratat insa mai putin ingrijorat, spunand ca "indiferent cine va veni la carma UE, nu cred ca va lasa Europa sa alunece din nou in situatia dinainte".