FEN ii cere lui Bogdan Olteanu legea privind majorarile salariale
Federatia Educatiei Nationale a trimis o scrisoare presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, prin care ii solicita sa trimita in regim de urgenta spre publicare in Monitorul Oficial legea de aprobare a ordonantei guvernului 15/2008, privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din ivatamant. ,,Mentionam ca orice intarziere aduce prejudicii majore intregului personal didactic, care trebuie sa primeasca salariul pentru luna octombrie si care nu poate fi calculat conform grilei actuale de salarizare.
Orice amanare a transmiterii legii spre Monitorul Oficial se incadreaza in politica guvernului PNL de incalcare sistematica a legilor si de sfidare a institutiilor fundamentale ale statului de drept. Va reamintim, domnule presedinte, ca aceasta lege a fost aprobata in unanimitate de deputati, inclusiv de deputatii PNL, avizata favorabil de Curtea Constitutionala si promulgata de seful statului. Va facem cunoscut ca, neindeplinirea sarcinilor de serviciu, printre care se numara si aceea de transmitere spre publicare a legilor, constituie infractiune si se pedepseste in conformitate cu Codul Penal.
Va somam sa renuntati macar acum la practicile de tergiversare cu care ne-a obisnuit Guvernul PNL si sa va indepliniti indatoririle de serviciu", se afirma in scrisoarea FEN trimisa presedintelui Camerei Deputatilor si semnata de liderul sindical Catalin Croitoru.
a somam sa renuntati macar acum la practicile de tergiversare cu care ne-a obisnuit Guvernul PNL si sa va indepliniti indatoririle de serviciu", se afirma in scrisoarea FEN trimisa presedintelui Camerei Deputatilor si semnata de liderul sindical Catalin Croitoru.
0comentarii:
Trimiteți un comentariu