Bursa a crescut cu 8%

Bursa a crescut astazi cu 7,95% si a recuperat o mica parte din pierderea severa, de 26,86%, inregistrata in saptamana anterioara, iar actiunile celor cinci SIF-uri au urcat cu 10,9%, dupa ce in ultimele cinci sedinte s-au prabusit cu 44,75%.Piata a deschis ziua in crestere cu 7,23% si, in numai jumatate de ora, indicele general a urcat la punctul maxim al zilei, respectiv cu 8,7% peste referinta, insa pe volume reduse de tranzactionare.

De la acest moment, odata cu aparitia mai multor vanzatori in piata, preturile au inceput sa scada usor, iar cu putin inainte de ora 15:00 a atins minimul zilei, cand pentru scurt timp cotatiile s-au plasat cu numai 2,6% peste referinta, transmite.Revenirea de luni a insemnat la nivelul capitalizarii un plus de 3,38 miliarde lei (900,5 milioane de euro), la 65,07 miliarde lei (17,26 miliarde euro), dupa ce saptamana precedenta valoarea de piata a companiilor listate la Bucuresti s-a redus cu 27,8 miliarde lei (6,74 miliarde euro).

Primele zece actiuni in functie de lichiditate au incheiat sedinta cu un plus de 8,49%, dupa ce imediat dupa deschidere cotatiile au urcat cu 9,4%, la cel mai mare nivel al sedintei.Actiunile SIF-urilor au fost in atentia investitorilor inca de la debutul sedintei, media cotatiilor acestor titlurilor urcand in primele cinci minute cu 12%, pentru ca apoi, in jurul orei 10:20, indicele BET-FI sa atinga maximul zilei, respectiv cu 14,5% mai sus de nivelul de vineri.

Ulterior, ordinele de vanzare au inceput sa depaseasca cererea si, in consecinta, preturile au inceput sa coboare continuu, iar la ora 14:40 indicele BET-FI a avut cel mai redus nivel al sedintei, plasandu-se cu numai 2,63% peste valoarea de vineri. Cotatiile au revenit pe linia ascendenta odata cu un nou val de ordine de cumparare si ultimele tranzactii cu aceste titluri au fost realizate la preturi in medie cu 10,9% mai sus de sedinta anterioara."Pe actiunile SIF au fost vanzari agresive, iar pachetele cedate au destul de mari. Cresterile puternice de dimineata nu au avut nicio relevanta, fiind pe volume foarte mici.

Investitorii locali nu s-au inghesuit la cumparare, mai ales dupa sedintele de saptamana trecuta. Probabil ca au fost mai multi investitori mari care vor sa vanda actiuni SIF.

Nu cred ca speculatorii au fost la vanzare, mai ales pentru ca cei care au cumparat joi si vineri ar fi asteptat cateva zile de crestere pentru a-si marca profitul", a declarat pentru MEDIAFAX Adi Lupsan, directorul adjunct al firmei de brokeraj Intercapital Invest.Actiunile SIF Banat-Crisana au incheiat ziua cu cea mai mare crestere de la categoria societatilor de investitii financiare, pretul urcand cu 14,7%, la 0,82 lei, insa pe cel mai redus rulaj dintre SIF-uri, cu putin peste un milion lei.Ordinele de cumparare au ridicat si cotatia titlurilor SIF Muntenia si SIF Moldova, cu 14,15%, respectiv 10,3%.

Astfel, la finalul zilei actiunile SIF Muntenia au valorat 0,605 lei fiecare, iar titlurile SIF Moldova au urcat la 0,75 lei. Transferurile cu titlurile SIF Muntenia au insumat 2,1 milioane lei, in timp ce castigul actiunilor SIF Moldova a venit pe al treilea rulaj din piata, de 3,8 milioane lei.La un pret superior celui de referinta au incheiat ziua si titlurile SIF Transilvania, care au avansat cu 8,44%, la 0,437 lei, investitorii tranzactionand de 2,9 milioane lei.Desi au avut cel mai lent ritm de recuperare de la categoria societatilor de investitii financiare, actiunile SIF Oltenia au fost cele mai lichide din piata, de 4,5 milioane lei.

Ultima operatiune cu titlurile SIF Oltenia a fost realizata la 0,86 lei, pret cu 7,5% peste cotatia de la finalul sedintei de vineri.Evolutia actiunilor SIF a influentat semnificativ si linia indicelui extins al Bursei, care dupa ce a deschis ziua in crestere cu 8,3% a urcat la cel mai ridicat nivel, respectiv cu 10% peste valoarea de vineri. In urma aplicarii algoritmului de fixing, BET-XT a indicat o medie a cotatiilor celor mai lichide 25 de titluri mai mare cu 8,4% fata de referinta.Ultimele ordine de cumparare au ridicat pretul actiunilor BRD-Groupe Societe Generale cu 14,86%, la 8,5 lei.

Transferurile cu titlurile bancii au cumulat 2,4 milioane lei.Titlurile Erste Group Bank au incheiat sedinta de la Bucuresti in crestere cu numai 1,5%, fiind cotate la 94,9 lei (25,18 euro).

Pe piata de la Praga, actiunile bancii austriece au urcat cu 15%, la 615 coroane (24,9 euro), in timp ce la ora transmiterii acestei stiri la Viena titlurile sunt transferate la 24,98 euro, in crestere cu 12,52%.Investitorii au tranzactionat actiuni Erste de 1,5 milioane lei (408.000 de euro) pe piata de la Bucuresti, iar rulajul de la Viena este de 77,1 milioane euro.La preturi superioare celor de la finalul sedintei de vineri au deschis ziua si actiunile companiilor din sectorul energetic, astfel ca indicele BET-NG a urcat in primele minute cu 9,86%. Pana la ora 10:20, cotatiile au crescut continuu, ridicand pentru scurt timp indicele sectorial chiar cu 12,9%.

In partea a doua a zilei tranzactiile cu aceste titluri au fost realizate la preturi in medie cu peste 7% mai mari comparativ cu nivelurile de vineri, iar in urma aplicarii algoritmului de fixing BET-NG a indicat o medie a cotatiilor in crestere cu 10,52%.Actiunile Petrom au avut atat cel mai mare rulaj dintre titlurile din acest sector, cat si a doua valoare de la Bursa, operatiunile insumand 3,9 milioane lei.

Ultimul schimb cu titlurile companiei petroliere a fost incheiat la 0,238 lei, pretul fiind mai mare cu 10,2% in comparatie cu valoarea de vineri.Titlurile Rompetrol Rafinare au avut un ritm mult mai lent de recuperare, cotatia urcand cu numai 4,93%, la 0,0298 lei, iar transferurile au cumulat numai 154.000 de lei.In urma aplicarii algoritmului de fixing, actiunile Transelectrica si Transgaz au avansat cu 15%, variatia maxima admisa in cadrul unei sedinte. La finalul zilei, titlurile Transelectrica au fost cotate la 13,8 lei, iar actiunile Transgaz au valorat 138 lei fiecare.

Revenirea titlurilor Transelectrica a venit pe un rulaj de 553.000 de lei, in timp ce schimburile cu actiuni Transgaz au totalizat 313.000 de lei.Ordinele de vanzare au fost mai multe pe actiunile Azomures, astfel ca la inchiderea sedintei, cotatia titlurilor combinatului chimic, de 0,228 lei, a fost cu 9,13% sub nivelul de vineri.

Regresul a venit pe o lichiditate de 759.000 de lei.Transferurile realizate la Bursa au insumat 26,1 milioane lei (6,9 milioane euro), rulajul fiind usor peste media sedintelor din aceasta luna, de 22,5 milioane lei.Tarile din zona euro, reunite duminica la Paris, au anuntat ca sunt dispuse sa acorde provizoriu garantii pentru operatiunile de refinantare a bancilor, in contextul crizei financiare. Masurile anuntate au dus la cresteri pe pietele bursiere din intreaga lume. Astfel, la finalul sedintei de la Bucuresti, indicii marilor burse europene erau in crestere cu pana la 7,8%, traiectoria fiind urmata si de pietele din Europa Centrala si de Est.

Cel mai mare castig, de 10%, a fost inregistrat de bursa de la Praga."Ramane de vazut daca masurile anuntate duminica vor aduce cresteri pe termen mediu, de una sau trei luni, sau vom asista numai la o revenire de cateva sedinte", a afirmat Lupsan.Actiunile companiilor listate pe piata Rasdaq au urmat intr-un ritm mai lent linia de revenire a titlurilor de la BVB, astfel ca la finalul zilei, indicele compozit, Rasdaq-C, s-a plasat cu numai 1% peste referinta.Tranzactiile realizate pe Rasdaq au insumat numai 1,8 milioane lei (487.000 de euro), iar titlurile Stirom au avut primul rulaj din piata, de 358.000 de lei.

Ultima operatiune cu actiunile Stirom a fost realizata la 11 lei, pret cu 4,76% mai mare comparativ cu sedinta de vineri.

Cuvinte cheie:

Citeste tot articolul Bursa a crescut cu 8%