AOAR propune masuri pentru reducerea impactului crizei mondiale
Asociatia Oamenilor de Afaceri (AOAR) propune autoritatilor reducerea TVA la 5% pentru prima locuinta achizitionata, cresterea cu minim 100% a volumului de lucrari in infrastructura rutiera, asigurarea financiara si platii stimulative a fortei de munca, pentru reducerea impactului crizei economice.
Oamenii de afaceri doresc elaborarea unui plan de urgenta care ar trebui aprobat de Parlament in luna octombrie, dupa modelul planurilor din Statele Unite ale Americii, Germania si Franta, pentru a reduce efectele produse de criza financiara internationala, se arata intr-o scrisoare deschisa adresata de AOAR Parlamentului si Guvernului, transmisa de"Romania, confruntata cu perspectiva incetinirii economice, in primul rand a productiei industriale, este obligata sa adopte masuri care sa duca la reducerea impactului nefavorabil generat de situatia economica mondiala", se spune in scrisoare.
Reprezentantii mediului de afaceri au aratat ca autoritatile din statele europene, dar si din SUA au adoptat masuri de sustinere a afacerilor. Spre exemplu, in SUA au fost alocate 24 de miliarde de dolari pentru industria auto, in Franta bancile vor credita cu 20 de miliarde de dolari mediul de afaceri, iar presedentia statului francez analizeaza modalitatile de constituire a unui fond suveran de investitii. Ca atare, AOAR propune autoritatilor ca planul de urgenta sa includa, de asemenea, majorarea creditului fiscal pentru persoanele care economisesc pentru achizitionarea primei locuinte, la minim 2.
000 de euro pe an, crearea fondului de contragarantare a fondurilor de garantare pentru finantarea intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), precum si finantarea dintr-un fond de urgenta de minim 100 milioane de euro a proiectelor asumate de Ministerul pentru IMM si Profesii Liberale. Totodata, afaceristii doresc cresterea, la nivelul Uniunii Europene, a subventiilor acordate in agricultura si a stocurilor din rezerva nationala pentru produse strategice, precum grau, orz, porumb, soia si floarea soarelui, stimularea consistenta a investitiior din industria alimentara pentru producerea de energie din resurse regenerabile si masuri de eficienta energetica.
De asemenea, ei considera necesara impozitarea forfetara a IMM-urilor, cu impozit zero pentru afaceri de pana la 200. 000 de euro pe an si adopatarea unor masuri de stimulare consistenta a revenirii unui numar semnificativ de persoane pe piata muncii, se mai arata in scrisoarea trimisa Parlamentului si Guvernului. AOAR mai solicita autoritatilor sa fie publicat bugetul pentru anul 2009 si cel previzional pentru perioada 2010-2013, si sa reduca cheltuielile de functionare ale autoritatilor centrale si locale cu minim 10% anual, concomitent cu informatizarea agresiva a activitatii administratiei publice si externalizarea activitatii informatice.
0comentarii:
Trimiteți un comentariu