Astra Asigurari - profit de 2,822 milioane lei

Astra Asigurari a inregistrat, in primul semestru al acestui an, un profit de 2,822 milioane lei, fata de pierderi de 12,93 milioane lei in perioada similara a anului trecut, conform AGERPRES. Veniturile totale pe primul semestru al anului 2008 au crescut cu 87 la suta, pana la 400,372 milioane lei, reprezentand 81,50 la suta din suma prevazuta in bugetul anual (491,258 milioane lei lei). Veniturile din prime brute subscrise sunt de 253,592 milioane lei si reprezinta 88,47 la suta din total venituri realizate la 30 iunie 2007.

Veniturile din operatiunile de reasigurare s-au situat la 24,769 milioane lei, crescand cu 24,135 milioane lei fata de primele sase luni din 2007, ca urmare a inregistrarii daunei recuperate de la reasigurator pentru aeronava TAROM. Suma totala a recuperarilor si regreselor din asigurari este de 5,165 milioane lei, in scadere cu 27 la suta fata de aceeasi perioada a anului anterior. Veniturile financiare au totalizat 2,536 milioane lei, reprezentand in principal dobanzi la depozite si alte plasamente financiare pe piata interna. Fata de aceeasi perioada a anului trecut s-a inregistrat o crestere cu 131 la suta.

Cheltuielile totale pe primul semestru al anului 2008 sunt de 397,55 milioane lei, reprezentand 81,37 la suta din suma prevazuta in bugetul anual (488,593 milioane lei). Cheltuielile cu daunele s-au cifrat la 139,096 milioane lei, adica 35 la suta din total cheltuieli realizate la 30 iunie 2008. Volumul total al despagubirilor este de 139,096 milioane lei, in crestere cu 87,09 la suta fata de suma de 74,348 milioane lei inregistrata la 30 iunie 2007. Cresterea valorii despagubirilor a rezultat si ca urmare a platii daunei avizata de TAROM pentru aeronava avariata la finele anului 2007. Ponderea daunelor platite in total prime incasate este de 64,99 la suta.

Volumul cheltuielilor din reasigurare sunt in suma de 26,404 milioane lei, cu 63,92 la suta mai mari fata dde anul trecut, in aceeasi perioada.

Cuvinte cheie: lei, milioane, suta